Junior Ranger la Rimetea (iulie)

“Prietenie, aer de munte, covoare de păduri, drumeție și aventură, focul de tabără fiind sfârșitul zilei pe care aș vrea să îl trăiesc mereu!” (Vero Isailă, participant tabără)

Participanții acestei tabere au fost elevi din clasele de gimnaziu din Blaj, care au avut parte de de câteva zile minunate și deosebite la munte.

Și deoarece regulile sunt importante, elevii au realizat “constituției taberei”, în care au stabilit orele de culcare și trezire, orele mesei, reguli de comportament în tabără și în drumeții.

Pe durata taberei s-a lucrat foarte mult în echipe. Vânatoarea de comori a fost preferată de elevi. Fiecare grupă a făcut câteva poze “comorilor naturii”, iar pe rând, echipele au trebuit să descopere comorile. A fost o adevărată provocare, dar a meritat efortul!

Relizarea unor povestioare pe baza unor elemente atent alese din natură a fost o altă activitate de succes. Iar prezentările poveștilor de către fiecare echipă în parte au fost foarte surprinzătoare și amuzante.

Alături de custozii ariei protejate din zonă, elevii au parcurs un traseu ușor, la minele de fier medievale, marcat cu triunghi galben, unde au aflat despre marcajele turistice din țara noastră și cum sunt ele clasificate.

La finalul taberei toți elevii au primit o diplomă de  Junior ranger, fotografiile inedite fiind amintirile ce le vor rămâne pentru totdeauna!